Ați schimbat guvernul. Voi când vă schimbați?

Ați schimbat guvernul. Voi când vă schimbați?

Sunt de părere că românul e ipocrit din foarte multe puncte de vedere.

Am văzut în ultimul timp oameni în stradă strigând că vor o schimbare, că s-au săturat; m-am bucurat inițial.
Abia acum am realizat niște adevăruri crunte; în primul rând felicitări, ați schimbat guvernul, acum stați în casă, așteptați să se întâmple ceva, să ieșiți iar, să dați iar jos guvernul!
Cel mai trist e însă, nu că stați în casă acum mândrii că ați schimbat guvernul, oricum e degeaba, majoritatea sunt tot hoți cu o atitudine și o mentalitate învechită și prost formată, nu aici trebuie „lucrat”, nu e trist că ați ieșit fără să știți de ce, că sunt destui cei care au făcut asta, e trist că cei mai mulți dintre voi strigă după schimbare fără ca ei să încerce  să se schimbe.
Atâta timp cât rămâneți cu aceeași atitudine pasivă, atâta timp cât nu dați doi bani pe educația tinerilor și formarea lor, atâta timp cât nu ajutați și rămâneți impasibili la suferința altora fără să întindeți o mână de ajutor, atâta timp cât vă bateți joc de tara asta și vă furați între voi vânzându-ne pe noi, atâta timp cât nonvalorile sunt promovate iar cultura este subapreciată, atâta timp cât ne uităm tradițiile și obiceiurile, atâta timp cât rămânem cu aceeași mentalitate și nu facem nici cel mai mic efort să ne schimbam ca societate, lucrurile nu se vor schimba odată cu apariția unui guvern nou, cu alți „reprezentați” dar aceleași „moravuri”.
Acordați credite tinerilor, altfel, la putere vor ajunge în viitor tot hoți, tot corupți, tot inculți.
Acordați atenție lucrurilor importante, culturii, valorilor, educației.
Acordați importantă mediului în care stați, oamenilor din jurul vostru, bunurilor publice.
Acordați ajutor când altcineva are nevoie; dacă noi între noi nu ne ajutam și ne tratăm cu reticență, de ce avem pretenții de la cei din funcții?
Schimbați-vă pe voi și atitudinea voastră dacă vreți să vedeți cu adevărat o schimbare în țara asta.

„Jos indiferența!” rezolvăm și cu smecherii din parlament și guvern, după.

Brrum, brrum, ce fete frumoase !

Brrum, brrum, ce fete frumoase !

Nu știu cum dar oriunde m-am dus am dat de oameni ciudați, dar, într-o zi am dat de doi care i-au întrecut pe toți.
Era vară. Ieșisem pe la mine prin sat (*nu tocmai sat) cu o verișoara mai mare să ne plimbăm, eu cu rolele, ea fugind după mine, și să facem poze.
Pentru că eram obosite la un moment dat ne-am așezat pe o bordură și am început să vorbim. Nu trece mult timp și o bătrânică iese din curte și vine spre noi dornică să ne cunoască mai bine.
Ne-a luat la întrebări; cine suntem, ce căutăm acolo, i-am explicat că eu stăteam aproape, pe drumul principal iar verișoara mea era în vizită, de la București.
„Aaa voi stați la șosea” a fost reacția ei, îmi aduc aminte perfect în ce mod straniu a spus-o, semăna perfect cu bătrânica aia din Hansel și Gretel.
Discuția a mai continuat câteva minute dar femeia uitase brusc unde stăm, i-am răspuns din nou la întrebare și am auzit iar: „Aaa voi stați la ȘOSEA”. Nu cred că mai are rost să spun că și în următoarele 10 minute ne-a mai întrebat de 2-3 ori unde stăm și a avut aceeași reacție „Aaa…șosea”.
După ce băbuța a reținut că stăm la șosea, un moșulică i-a atras atenția.
Vreau să vă spun că era un nene mic și slab care avea pantalonii ridicați până sub sâni și mergea cu 5m/min. (și nu exagerez).
Până să apuce omul să străbată cei câțiva metri care ne despărțeau, femeia deja începuse să ne povestească cu mult patos detalii despre el, dar ce mi-a rămas în cap a fost „Eu îi spuneam moș Ion de la raion, dar nu-i mai spun așa că se rușinează”, iar expresia ei explica tot, cei doi avuseseră o idilă!
Între timp a ajuns și moșulică în dreptul nostru și a început să facă „brrum, brrum”,bun , nimic foarte ciudat. Însă când a ajuns în dreptul nostru s-a smucit și ne-a țintit fix în ochi și a zis „brrum, brrum, ce fete frumoase”.
M-am speriat, sincer, dar totuși am început să râd și am așteptat să plece moșul pe fundal de „brrum, brrum”, dar degeaba, a plecat el dar a rămas băbuța care devenise foarte insistentă.
I-am zis verișoarei mele să pretindă că vorbește la telefon și suntem chemate acasă, să putem scăpa, și de parcă cei doi nu fuseseră de ajuns, când se prefăcea că vorbește la telefon, acesta chiar a început să sune… Însă măcar am reușit să scăpăm de băbuță.

Mowgli din autobuz.

Mowgli din autobuz.

Era o zi frumoasă de toamnă. Tocmai ce ieşisem de la liceu. După aproximativ 20 de minute de aşteptat în staţie a venit şi autobuzul cel de toate zilele. Lăsând la o parte faptul că am fost impinsă şi înghesuită în ultimul hal în drumul spre minunata uşă, autobuzul era destul de liber.

M-am deplasat spre partea din spate iar în drum spre locul pe care în „ţintisem” aud un <<Fata, hai să stai lângă mine, nu vrei?>>, văzând cine mi-a adresat aceste cuvinte m-am enervat până peste cap.

Era un puştiulică, un ţigănuş, de vreo 9-10 ani care stătea cu o bâtă în mână, probabil o crenguţă ruptă dintr-un copac. Am continuat să merg fără să-i răspund, dar trist era faptul că se afla în faţa mea, pleoştit pe două scaune. Mi-am băgat căştile în urechi şi am încercat să nu-l bag în seamă pe micul „domn”.

La un moment dat nu s-a mai putut abţine şi a început să ne încânte cu talentul lui în ale manelelor, nu ştiam dacă să râd sau să plâng când îl auzeam cum cântă cu atâta patos <<Să-mi iau o cubaneză de-aia bună rău, să facă toată noaptea numai ce vreau eu.>> la vârsta lui.

În sfârșit, după ce mai multe priviri urâte s-au aţintit asupra lui a tăcut, dar când părea că stă mai liniștit, i-a venit o idee: să facă pe doctorul. Avea băţul ca seringă şi s-a gândit să-l ia pacient pe domnul SCAUN, şi s-a apucat să infigă bâta în el de parcă tocmai îi dăduse două palme şi un şut în fund. La prima vedere nu mă gândeam că are atâta forţă încat să rupă materialul scaunului dar după ce s-a mai chinuit puţin, l-a făcut svaiter.

Drumul lui ajungând la final, s-a ridicat, mi-a călcat puţin pantoful, iar după ce un nene care observase păţania l-a întrebat „de ce ai rupt mă scaunul?” i-a răspuns <<de smecher>>. 

Lăsând gluma la o parte, nervii mei erau întinşi la maxim, m-am ales cu o durere de cap şi cu multe întrebări la care am găsit răspunsuri dezolante; sunt prea mulţi copii de genul, fără o educaţie, prost crescuţi, care fac numai ce vor, nu e vorba doar de minorităţi, nu trebuie dată vina pe ei, că până la urmă e şi vina noastră că nu am ştiut să-i educam să fie la un alt nivel, tot vina noastră este că nu ştim să-i învăţăm pe alţii să resprecte ce nu-i al lor, ce e al tuturor şi cel mai dezamăgitor lucru este că că nimeni nu i-a atras atenţia (preferabil dat jos din autobuz) pe Mowgli, ceea ce înseamnă că nimeni nu se oboseşte să ia măsuri!